Andrei Ciurunga – Daniil Sihastrul

Andrei Ciurunga
Andrei Ciurunga

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
aşa cum scris-a pana de poet,
bătrânul Ştefan glăsui încet
către sihastrul ce-a fugit de lume:

– Când am simţit pe-al ţării trup nepace,
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ
de pe pieptarul meu să vin încoace.

Au mă sminteşte ochiul ce se zbate,
sau nu m-ajută mintea să-nţeleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi-aflu acum Moldova jumătate.

Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.

Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?

de ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii viscolele iernii?

Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
– Măria Ta, eram în rugăciune!

Ci nu păstra în inimă sminteală
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
aşa cum le-ai purtat tu bănuială.

Ei zac în lanţuri lângă hăul mării
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi,
iar mâna ce loveşte nu-i a Ţării.

Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
că prea e sus şi nu pot s-o apuce!

Măria Ta, înseninează-ţi faţa,
arcaşii n-au uitat să dea la semn,
ei doar aşteaptă marele îndemn
să prindă lancea şi să ia sâneaţa.

Atunci de-a latul hoardelor duşmane
cu flori în braţe ne vom face drum,
căci nu vor fi zăpoarele de-acum
să ne oprească iureşul, Ştefane!

Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
cât se întinde cerul coviltir
să-ncapă neamu-ntreg sub patrafir
ca să-l primeşti cuminecat acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *