Arhiva categoriei: poezii patriotice

Adrian Păunescu – Visătorie

Oriunde până astăzi, ursitele v-au dus,
Orice identitate v-au dat, ca să vă mintă,
În Răsărit de sunteţi sau sunteţi în Apus
Străini de bună voie sau naţie murindă,

Chiar de trăiţi sub haină de alfabet străin
Ori desţăraţi vă pierdeţi sub stăpâniri barbare,
Vă rog, în aşteptarea aceluiaşi destin,
Români de pretutindeni, să mai aveţi răbdare.

Ca un infarct politic ce n-a iertat nimic,
Ca o rejudecare care fatal ne cheamă,
Cel mare va rămâne atât cât e cel mic
Şi vor veni provincii din nou la ţara mamă.

Ca râsul după lacrimi, ca noaptea după zi,
În urma planetarei şi dreptei revoluţii,
La ţara voastră mamă plângând veţi reveni,
Voi, deocamdată, încă atât de trişti pierduţii.

Nu are crima lumii măcar un alibi,
Uitarea nu încape nicicum între soluţii,
Români de pretutindeni acasă vor veni,
Veni-va Chişinăul, veni-vor Cernăuţii.

Români de pretutindeni, păstraţi-vă întregi,
Reînvăţaţi copiii cinstita noastră hartă,
O lege să se-nalţe din celelalte legi,
Că dorul ţării noastre se-amână dar nu iartă.

Orice să se întâmple, vânzări, trădări, minciuni,
Nu-i ideologie în stare să separe
Pe cei născuţi să fie în ţara lor Români,
Oricât i-ar ţine vameşi la falsele hotare.

Primiţi această ştire, cuminţii noştri fraţi,
Că dor vă e şi vouă, că dor ne e şi nouă,
Şi trista voastră ţară s-o binecuvântaţi
Cum inima e una şi nu se dă în două.

Adrian Păunescu – Cerere de recurs

În numele poporului român,
În numele a ceea ce mă doare,
Înaintez recurs fără scăpare
Cerescului şi absolut stăpân.

Noi dacă pe aici ne mai târâm,
Fă-i monument, că nici mormânt nu are,
Lui Ion, întregitorul de hotare,
Trimis acum pe celălalt tărâm.

Nu vom putea trăi cu frica-n sân,
Momentele de demnitate rare,
Trăiască veşnic România Mare,
Ce numai sieşi îşi va fi stăpân.

Îl cheamă, după ţara care-l doare,
Ion Antonescu, Mareşal Român.

Adrian Păunescu – Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e-o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim,
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi Lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor,
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de Lancea lui Horea li-i dor.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi-al naţiei noastre
Să mergem cu Lancea lui Horea la brâu.

Copiii o-nvaţă din laptele mamei,
O ţin ca pe-o cârjă oştenii cărunţi,
Ţărănci o prefiră în firul maramei,
Sunt codri de Lancea a lui Horea în munţi.

În sud e-o coloană ce-i seamănă bine,
În nord e un clopot ce-o duce în el,
Copilul o are pe lume când vine
Ca leagăn întâi şi-apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se-adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean,
Iar Lancea lui Horea e-aici împreună
Cu Lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Sămânţă de lance pe-aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în toţi
Şi nu mai e roată să-i stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo-ncercare amară
La brâu să vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu Lancea lui Horea la luptă, români!

Adrian Păunescu – Bocetul lui Ion cel fără mormânt

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,
Ai murit ca milioane,
Gloanţe trupul tău l-au frânt,
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,
Unde te-or fi îngropat,
Că-ţi rămase ţara oarbă
Să întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu
Care m-a iubit mereu,
Care nu s-a dus cu duşii,
Care s-a bătut cu ruşii.

Cine să răspundă, cine,
Ţării tale nu-i fu bine,
C-au venit oştiri străine
Precum noaptea nopţii vine.

Ne-au scos morţii din morminte,
Ne-au distrus biserici sfinte,
Şi apoi ne-au dat pe noi
Cu un secol inapoi.

Şi în tine, Ioane dragă,
Au pus potera să tragă,
Tu te-ai stins netemător
Şi privind în ochii lor.

I-ai iertat c-un ultim gest
Pe călăii tăi din est,
I-ai privit în ochi curat
Şi i-ai binecuvântat.

Ei mureau de frica ta,
Arma-n mâini le tremura,
Ioane, fără de stăpân,
Ioane, Mareşal Român.

Ioane, comandant de oşti,
Ca să nu ne mai cunoşti,
I-au dat ţării altă haină
Şi-au falsificat-o-n taină.

Şi pe tine te-au ascuns,
Ioane, fără de răspuns,
Să nu ai lăcaş de moarte,
Să ne fii mereu departe.

Jalea ţării noastre lungă
Pururea să nu te-ajungă,
Jalea noastră fără vreme,
Pururea să nu te cheme.

Hărţile să nu vorbească
Despre harta românească,
Nimenea să nu te ştie,
Ioane, fără bucurie.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Iarăşi cântă-n steaguri cuci,
Neamul tău e la răscruci.

Numele ţi-l spunem iar
Pe când orice calendar
Simte paza umbrei tale,
Mareşale, Mareşale.

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarăşi adevăr promis-a
De la Nistru pân-la Tisa.

Să te căutăm adânc,
Cu toţi ochii ce te plâng,
Cu-nviindele plutoane,
Unde ţi-e mormântul, Ioane.

Ioane, fără de mormânt,
Urci în calendar ca sfânt,
Cazi în noi ca un părinte
Şi ca roua pe morminte.

Toate rănile ne dor
Ca soldat şi ca popor,
Dacă tu te stingi de dor
În mormânt rătăcitor.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Nu putem continua
Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât,
Să aflăm numaidecât
Unde ţi-e mormântul, Ioane,
Într-atâtea milioane.

Vrem să-ţi punem flori pe el
Şi umbruţă de drapel,
Să dormi, Ioane, liniştit,
Neamul tău nu a murit.

Dacă vrei şi dacă poţi,
Să ne ierţi cumva pe toţi,
Să ne ierţi cu crezământ,
Ioane, fără de mormânt.