George Coşbuc – În şanţuri

Burcel în şanţ muri strivind
     O tigvă păgânească,
Şoimu-n rădvan căzu răcnind:
     Moldova să trăiască!
Curcanul cel voinic şi bun,
     El, Peneş, spune-acestea,
Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun
     Deplin acum povestea.

Burcel era oltean, un pui,
     Ajuns din întâmplare
Între flăcăii din Vaslui,
     Viteaz minune-mare.
Iar când muri, strivind în şanţ
     O tigvă păgânească,
Strigat-a bietul dorobanţ:
     Muntenia să trăiască!

Burcel şi Şoim, trăsniţi în zbor
     Căzură-n şanţ deodată;
Strigând deodată ţara lor
     Cea-n două despicată.
Alăturea de ei gemea
     Căzut şi căpitanul,
Izbit de moarte se trudea
     Cu ochii-nchişi sărmanul.

El auzise pe cei doi
     Ce spuseră-n cădere,
Şi jalnic se-nălţă-n noroi,
     Privindu-i cu durere.
Şi zise-apoi: „O ţară e,
     Cum una ni-e mânia!
Muntenia, Moldova – ce?
     Trăiască România!”

Atunci şi Şoimul şi Burcel
     Cu faţa înseninată
Priviră lung şi-adânc la el,
     Şi-au tresărit deodată.
Spre-acelaşi loc, spre nord privind,
     Şi sus apoi, tăria,
Toţi trei strigar-atunci murind:
     Trăiască România!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *