George Crețeanu – Cântecul străinătății

Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Îmi trec viața în suspine,
Pâinea-n lacrimi mi-am udat;
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

Ah! în țara mea frumoasă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat maică duioasă
Ce de plânsuri au albit.
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

Vezi o culme muntenească
Și-o căsuță dedesubt?
Este vatra părintească
Unde laptele am subt.
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimii-mireasă
Ce mă cheamă suspinând.
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

La străini am stat la masă,
Și cu ei m-am ospătat;
Dar, gândind la mine-acasă,
Lăcrămi, râuri am vărsat.
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

Cine țara își iubește
Nu dă lumea pentru ea:
Oh! atunci inima-mi crește,
Când gândesc a o vedea.
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

Fericiți câți sunt aproape
De căminul părintesc;
De-oi muri, voi să mă-ngroape
În pământul românesc.
          Fie pâinea cât de rea,
          Tot mai bine-n țara mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *