Adrian Păunescu – Cerere de recurs

În numele poporului român,
În numele a ceea ce mă doare,
Înaintez recurs fără scăpare
Cerescului şi absolut stăpân.

Noi dacă pe aici ne mai târâm,
Fă-i monument, că nici mormânt nu are,
Lui Ion, întregitorul de hotare,
Trimis acum pe celălalt tărâm.

Nu vom putea trăi cu frica-n sân,
Momentele de demnitate rare,
Trăiască veşnic România Mare,
Ce numai sieşi îşi va fi stăpân.

Îl cheamă, după ţara care-l doare,
Ion Antonescu, Mareşal Român.

Adrian Păunescu – Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e-o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim,
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi Lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor,
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de Lancea lui Horea li-i dor.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi-al naţiei noastre
Să mergem cu Lancea lui Horea la brâu.

Copiii o-nvaţă din laptele mamei,
O ţin ca pe-o cârjă oştenii cărunţi,
Ţărănci o prefiră în firul maramei,
Sunt codri de Lancea a lui Horea în munţi.

În sud e-o coloană ce-i seamănă bine,
În nord e un clopot ce-o duce în el,
Copilul o are pe lume când vine
Ca leagăn întâi şi-apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se-adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean,
Iar Lancea lui Horea e-aici împreună
Cu Lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Sămânţă de lance pe-aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în toţi
Şi nu mai e roată să-i stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo-ncercare amară
La brâu să vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu Lancea lui Horea la luptă, români!

Adrian Păunescu – Bocetul lui Ion cel fără mormânt

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,
Ai murit ca milioane,
Gloanţe trupul tău l-au frânt,
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,
Unde te-or fi îngropat,
Că-ţi rămase ţara oarbă
Să întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu
Care m-a iubit mereu,
Care nu s-a dus cu duşii,
Care s-a bătut cu ruşii.

Cine să răspundă, cine,
Ţării tale nu-i fu bine,
C-au venit oştiri străine
Precum noaptea nopţii vine.

Ne-au scos morţii din morminte,
Ne-au distrus biserici sfinte,
Şi apoi ne-au dat pe noi
Cu un secol inapoi.

Şi în tine, Ioane dragă,
Au pus potera să tragă,
Tu te-ai stins netemător
Şi privind în ochii lor.

I-ai iertat c-un ultim gest
Pe călăii tăi din est,
I-ai privit în ochi curat
Şi i-ai binecuvântat.

Ei mureau de frica ta,
Arma-n mâini le tremura,
Ioane, fără de stăpân,
Ioane, Mareşal Român.

Ioane, comandant de oşti,
Ca să nu ne mai cunoşti,
I-au dat ţării altă haină
Şi-au falsificat-o-n taină.

Şi pe tine te-au ascuns,
Ioane, fără de răspuns,
Să nu ai lăcaş de moarte,
Să ne fii mereu departe.

Jalea ţării noastre lungă
Pururea să nu te-ajungă,
Jalea noastră fără vreme,
Pururea să nu te cheme.

Hărţile să nu vorbească
Despre harta românească,
Nimenea să nu te ştie,
Ioane, fără bucurie.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Iarăşi cântă-n steaguri cuci,
Neamul tău e la răscruci.

Numele ţi-l spunem iar
Pe când orice calendar
Simte paza umbrei tale,
Mareşale, Mareşale.

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarăşi adevăr promis-a
De la Nistru pân-la Tisa.

Să te căutăm adânc,
Cu toţi ochii ce te plâng,
Cu-nviindele plutoane,
Unde ţi-e mormântul, Ioane.

Ioane, fără de mormânt,
Urci în calendar ca sfânt,
Cazi în noi ca un părinte
Şi ca roua pe morminte.

Toate rănile ne dor
Ca soldat şi ca popor,
Dacă tu te stingi de dor
În mormânt rătăcitor.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Nu putem continua
Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât,
Să aflăm numaidecât
Unde ţi-e mormântul, Ioane,
Într-atâtea milioane.

Vrem să-ţi punem flori pe el
Şi umbruţă de drapel,
Să dormi, Ioane, liniştit,
Neamul tău nu a murit.

Dacă vrei şi dacă poţi,
Să ne ierţi cumva pe toţi,
Să ne ierţi cu crezământ,
Ioane, fără de mormânt.

Pentru prima dată în România, o fostă închisoare comunistă, fidel conservată, poate fi vizitată online

Bucureşti, 24 iulie 2013 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, a lansat turul virtual al fostei închisori de la Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure puncte ale represiunii comuniste, care va fi transformată în următorii ani în Memorial al Victimelor Comunismului. Disponibil la adresa http://ramnicusarat.iiccr.ro/, acesta este primul tur virtual in situ al unei închisori comuniste din România, care păstrează nemodificat spaţiul în care a funcţionat fostul penitenciar, înainte de restaurarea acestuia, estimată pentru anul 2016.

Vizitatorii online au astfel ocazia de a naviga prin clădirea şi curtea fostei închisori şi de a viziona fostele celule, printre care se numără şi cea în care a decedat liderul ţărănist Ion Mihalache. De asemenea, pe parcursul vizitei virtuale, utilizatorii au acces la informaţii despre fostul penitenciar, regimul de detenţie şi personalităţile încarcerate aici.

Despre închisoarea Râmnicu Sărat
De la înfiinţarea sa în anul 1901 până în 1938, închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost locul în care au fost închişi deţinuţi de drept comun, iar ulterior, în timpul regelui Carol al II-lea, primii deţinuţi politici, membri ai Mişcării Legionare.

După instaurarea comunismului, aici au fost încarceraţi reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici greco-catolici şi romano-catolici, precum şi alţi indezirabili. Aceştia erau consideraţi „duşmani de clasă”, „bandiţi” şi „contrarevoluţionari”, pentru care nu era permisă „nicio îngăduinţă, niciun fel de slăbiciune omenească pentru aceşti infractori, care la timpul lor, nu au făcut decât să împrăştie suferinţă în sânul poporului muncitor”. Din 1955, închisoarea a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Nicolae Adamescu, Victor Anca, Corneliu Coposu, Mihai Balica, Jenică Arnăutu, Ioan Barbuş, Ion Ovidiu Borcea, Mălin Boşca, Alexandru Bratu, Ion Diaconescu, Constantin Hagea, Ion Puiu, Cornel Velţeanu, Augustin Vişa, Ion Lugoşianu şi alţii. De asemenea, aici au fost închişi Alexandru Todea (episcop român unit), Waltner Iosif (preot catolic), Mihai Godo (preot iezuit), liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu, dar şi reprezentanţi ai fostei guvernări antonesciene şi lideri comunişti căzuţi în dizgraţie.

Conform mărturiilor supravieţuitorilor, izolarea, înfometarea, frigul şi tortura constituiau metode uzuale întrebuinţate de către administraţie, menite să conducă la exterminarea lentă a celor închişi aici. Regimul alimentar nu depăşea 500-600 de calorii pe zi, contribuind din plin la deteriorarea stării de sănătate a deţinuţilor.

Frigul insuportabil a reprezentat, de asemenea, una dintre constantele regimului de exterminare. Cu toate că regimul din penitenciar era unul al izolării totale, cele 35 de celule fiind destinate unui număr similar de deţinuţi, cărora în intervalul orar 5-22 li se interzicea să stea pe pat, administraţia acorda pedepse de „izolare” pentru cele mai mici „abateri disciplinare”. Astfel, spre deosebire de alte locuri de detenţie care nu aveau regim monocelular, „izolarea” la Râmnicu Sărat consta în scoaterea saltelei din celulă şi reducerea hranei la jumătate. În ciuda vârstei înaintate, Ion Mihalache s-a dovedit unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului de detenţie, din această cauză fiind supus, între 1957 şi 1961, unui număr impresionant de 80 de zile de „izolare”. Cu pedepse de acest fel s-a confruntat şi Ion Diaconescu, considerat de către conducerea închisorii ca fiind „foarte, foarte periculos”. În aceste condiţii, niciunul dintre cei închişi aici nu a putut evita acest tip de „pedeapsă disciplinară”.

Pe lângă toate celelalte mijloace de coerciţie, personalul închisorii nu a ezitat niciun moment să folosească şi metoda clasică – bătaia. Indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, deţinuţii erau supuşi maltratării. Un caz dramatic îl constituie cel al lui Victor Rădulescu-Pogoneanu care, fiind imobilizat din cauza unei paralizii a membrelor inferioare, era bătut în timp ce era întins pe pat. De asemenea, conform mărturiilor, Ion Mihalache era lovit în mod constant, gardienii aruncând chiar găleţi de apă asupra sa.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost închisă în mod oficial în aprilie 1963.

Despre proiectul Memorial Râmnicu Sărat
Prin proiectul „Memorial Râmnicu Sărat”, IICCMER și-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare și turistice și va găzdui vizitele a numeroase personalități din viața publică românească și internațională.

În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului. Alături de închisori precum Sighet, Gherla sau Aiud, Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER.

În ultimii ani, IICCMER a demarat o serie de acţiuni menite să sensibilizeze factorii decizionali, să informeze publicul larg asupra imensului capital memorial al acestui loc, dar şi să obţină soluţii viabile de valorificare muzeală. Printre acţiunile întreprinse în acest sens se numără şi realizarea unei expoziţii şi a unui website, ambele destinate închisorii de la Râmnicu Sărat, organizarea unor conferinţe cu tematică specifică, dar şi organizarea unui concurs de proiecte destinat tinerilor arhitecţi.

În decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 23 de ani, Guvernul şi-a asumat, prin Programul de guvernare pentru 2013-2016, organizarea unui spaţiu muzeal distinct care să ilustreze inclusiv amprenta represivă a regimului comunist. Tot în decembrie 2012, IICCMER a reușit, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului și al altor factori guvernamentali, achiziționarea ultimei suprafețe de teren care să permită demararea proiectului, pas decisiv pentru transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorial. Recent, Guvernul a acordat Institutului fondurile necesare pentru realizarea studiilor tehnice în vederea restaurării imobilului.

Pentru mai multe detalii despre proiectul Memorial Râmnicu Sărat, vă rugăm să vizitați: www.memorialulramnicusarat.ro.

***

Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.

Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fosta închisoare pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.

IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER sunt disponibile pe www.iiccmer.ro sau pe pagina de Facebook:

https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului

Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)

Adrian Păunescu – Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.

Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.

Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.

Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.

Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.

Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.

Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.

Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.

Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.

Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.

Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.

Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.

Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!