Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu, născut Ciprian Golembiovski (născut la 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina – decedat la 6 iunie 1883, Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) a fost un compozitor român.

Originea și numele

Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

Studiile

A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți.

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu.

În 1972-1973, regretatul regizor de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii cu Vlad Rădescu, debutând în rolul marelui compozitor și patriot.

Scurtă prezentare a vieții compozitorului

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium für Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Sursa: wikipedia.org

Adrian Păunescu – Cerere de recurs

În numele poporului român,
În numele a ceea ce mă doare,
Înaintez recurs fără scăpare
Cerescului şi absolut stăpân.

Noi dacă pe aici ne mai târâm,
Fă-i monument, că nici mormânt nu are,
Lui Ion, întregitorul de hotare,
Trimis acum pe celălalt tărâm.

Nu vom putea trăi cu frica-n sân,
Momentele de demnitate rare,
Trăiască veşnic România Mare,
Ce numai sieşi îşi va fi stăpân.

Îl cheamă, după ţara care-l doare,
Ion Antonescu, Mareşal Român.

Adrian Păunescu – Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e-o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim,
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi Lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor,
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de Lancea lui Horea li-i dor.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi-al naţiei noastre
Să mergem cu Lancea lui Horea la brâu.

Copiii o-nvaţă din laptele mamei,
O ţin ca pe-o cârjă oştenii cărunţi,
Ţărănci o prefiră în firul maramei,
Sunt codri de Lancea a lui Horea în munţi.

În sud e-o coloană ce-i seamănă bine,
În nord e un clopot ce-o duce în el,
Copilul o are pe lume când vine
Ca leagăn întâi şi-apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se-adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean,
Iar Lancea lui Horea e-aici împreună
Cu Lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Sămânţă de lance pe-aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în toţi
Şi nu mai e roată să-i stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo-ncercare amară
La brâu să vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu Lancea lui Horea la luptă, români!

Adrian Păunescu – Bocetul lui Ion cel fără mormânt

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,
Ai murit ca milioane,
Gloanţe trupul tău l-au frânt,
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,
Unde te-or fi îngropat,
Că-ţi rămase ţara oarbă
Să întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu
Care m-a iubit mereu,
Care nu s-a dus cu duşii,
Care s-a bătut cu ruşii.

Cine să răspundă, cine,
Ţării tale nu-i fu bine,
C-au venit oştiri străine
Precum noaptea nopţii vine.

Ne-au scos morţii din morminte,
Ne-au distrus biserici sfinte,
Şi apoi ne-au dat pe noi
Cu un secol inapoi.

Şi în tine, Ioane dragă,
Au pus potera să tragă,
Tu te-ai stins netemător
Şi privind în ochii lor.

I-ai iertat c-un ultim gest
Pe călăii tăi din est,
I-ai privit în ochi curat
Şi i-ai binecuvântat.

Ei mureau de frica ta,
Arma-n mâini le tremura,
Ioane, fără de stăpân,
Ioane, Mareşal Român.

Ioane, comandant de oşti,
Ca să nu ne mai cunoşti,
I-au dat ţării altă haină
Şi-au falsificat-o-n taină.

Şi pe tine te-au ascuns,
Ioane, fără de răspuns,
Să nu ai lăcaş de moarte,
Să ne fii mereu departe.

Jalea ţării noastre lungă
Pururea să nu te-ajungă,
Jalea noastră fără vreme,
Pururea să nu te cheme.

Hărţile să nu vorbească
Despre harta românească,
Nimenea să nu te ştie,
Ioane, fără bucurie.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Iarăşi cântă-n steaguri cuci,
Neamul tău e la răscruci.

Numele ţi-l spunem iar
Pe când orice calendar
Simte paza umbrei tale,
Mareşale, Mareşale.

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarăşi adevăr promis-a
De la Nistru pân-la Tisa.

Să te căutăm adânc,
Cu toţi ochii ce te plâng,
Cu-nviindele plutoane,
Unde ţi-e mormântul, Ioane.

Ioane, fără de mormânt,
Urci în calendar ca sfânt,
Cazi în noi ca un părinte
Şi ca roua pe morminte.

Toate rănile ne dor
Ca soldat şi ca popor,
Dacă tu te stingi de dor
În mormânt rătăcitor.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Nu putem continua
Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât,
Să aflăm numaidecât
Unde ţi-e mormântul, Ioane,
Într-atâtea milioane.

Vrem să-ţi punem flori pe el
Şi umbruţă de drapel,
Să dormi, Ioane, liniştit,
Neamul tău nu a murit.

Dacă vrei şi dacă poţi,
Să ne ierţi cumva pe toţi,
Să ne ierţi cu crezământ,
Ioane, fără de mormânt.

Pentru prima dată în România, o fostă închisoare comunistă, fidel conservată, poate fi vizitată online

Bucureşti, 24 iulie 2013 – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, a lansat turul virtual al fostei închisori de la Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure puncte ale represiunii comuniste, care va fi transformată în următorii ani în Memorial al Victimelor Comunismului. Disponibil la adresa http://ramnicusarat.iiccr.ro/, acesta este primul tur virtual in situ al unei închisori comuniste din România, care păstrează nemodificat spaţiul în care a funcţionat fostul penitenciar, înainte de restaurarea acestuia, estimată pentru anul 2016.

Vizitatorii online au astfel ocazia de a naviga prin clădirea şi curtea fostei închisori şi de a viziona fostele celule, printre care se numără şi cea în care a decedat liderul ţărănist Ion Mihalache. De asemenea, pe parcursul vizitei virtuale, utilizatorii au acces la informaţii despre fostul penitenciar, regimul de detenţie şi personalităţile încarcerate aici.

Despre închisoarea Râmnicu Sărat
De la înfiinţarea sa în anul 1901 până în 1938, închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost locul în care au fost închişi deţinuţi de drept comun, iar ulterior, în timpul regelui Carol al II-lea, primii deţinuţi politici, membri ai Mişcării Legionare.

După instaurarea comunismului, aici au fost încarceraţi reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici greco-catolici şi romano-catolici, precum şi alţi indezirabili. Aceştia erau consideraţi „duşmani de clasă”, „bandiţi” şi „contrarevoluţionari”, pentru care nu era permisă „nicio îngăduinţă, niciun fel de slăbiciune omenească pentru aceşti infractori, care la timpul lor, nu au făcut decât să împrăştie suferinţă în sânul poporului muncitor”. Din 1955, închisoarea a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Nicolae Adamescu, Victor Anca, Corneliu Coposu, Mihai Balica, Jenică Arnăutu, Ioan Barbuş, Ion Ovidiu Borcea, Mălin Boşca, Alexandru Bratu, Ion Diaconescu, Constantin Hagea, Ion Puiu, Cornel Velţeanu, Augustin Vişa, Ion Lugoşianu şi alţii. De asemenea, aici au fost închişi Alexandru Todea (episcop român unit), Waltner Iosif (preot catolic), Mihai Godo (preot iezuit), liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu, dar şi reprezentanţi ai fostei guvernări antonesciene şi lideri comunişti căzuţi în dizgraţie.

Conform mărturiilor supravieţuitorilor, izolarea, înfometarea, frigul şi tortura constituiau metode uzuale întrebuinţate de către administraţie, menite să conducă la exterminarea lentă a celor închişi aici. Regimul alimentar nu depăşea 500-600 de calorii pe zi, contribuind din plin la deteriorarea stării de sănătate a deţinuţilor.

Frigul insuportabil a reprezentat, de asemenea, una dintre constantele regimului de exterminare. Cu toate că regimul din penitenciar era unul al izolării totale, cele 35 de celule fiind destinate unui număr similar de deţinuţi, cărora în intervalul orar 5-22 li se interzicea să stea pe pat, administraţia acorda pedepse de „izolare” pentru cele mai mici „abateri disciplinare”. Astfel, spre deosebire de alte locuri de detenţie care nu aveau regim monocelular, „izolarea” la Râmnicu Sărat consta în scoaterea saltelei din celulă şi reducerea hranei la jumătate. În ciuda vârstei înaintate, Ion Mihalache s-a dovedit unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului de detenţie, din această cauză fiind supus, între 1957 şi 1961, unui număr impresionant de 80 de zile de „izolare”. Cu pedepse de acest fel s-a confruntat şi Ion Diaconescu, considerat de către conducerea închisorii ca fiind „foarte, foarte periculos”. În aceste condiţii, niciunul dintre cei închişi aici nu a putut evita acest tip de „pedeapsă disciplinară”.

Pe lângă toate celelalte mijloace de coerciţie, personalul închisorii nu a ezitat niciun moment să folosească şi metoda clasică – bătaia. Indiferent de vârstă şi de starea sănătăţii, deţinuţii erau supuşi maltratării. Un caz dramatic îl constituie cel al lui Victor Rădulescu-Pogoneanu care, fiind imobilizat din cauza unei paralizii a membrelor inferioare, era bătut în timp ce era întins pe pat. De asemenea, conform mărturiilor, Ion Mihalache era lovit în mod constant, gardienii aruncând chiar găleţi de apă asupra sa.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost închisă în mod oficial în aprilie 1963.

Despre proiectul Memorial Râmnicu Sărat
Prin proiectul „Memorial Râmnicu Sărat”, IICCMER și-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare și turistice și va găzdui vizitele a numeroase personalități din viața publică românească și internațională.

În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului. Alături de închisori precum Sighet, Gherla sau Aiud, Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER.

În ultimii ani, IICCMER a demarat o serie de acţiuni menite să sensibilizeze factorii decizionali, să informeze publicul larg asupra imensului capital memorial al acestui loc, dar şi să obţină soluţii viabile de valorificare muzeală. Printre acţiunile întreprinse în acest sens se numără şi realizarea unei expoziţii şi a unui website, ambele destinate închisorii de la Râmnicu Sărat, organizarea unor conferinţe cu tematică specifică, dar şi organizarea unui concurs de proiecte destinat tinerilor arhitecţi.

În decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 23 de ani, Guvernul şi-a asumat, prin Programul de guvernare pentru 2013-2016, organizarea unui spaţiu muzeal distinct care să ilustreze inclusiv amprenta represivă a regimului comunist. Tot în decembrie 2012, IICCMER a reușit, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului și al altor factori guvernamentali, achiziționarea ultimei suprafețe de teren care să permită demararea proiectului, pas decisiv pentru transformarea închisorii de la Râmnicu Sărat în Memorial. Recent, Guvernul a acordat Institutului fondurile necesare pentru realizarea studiilor tehnice în vederea restaurării imobilului.

Pentru mai multe detalii despre proiectul Memorial Râmnicu Sărat, vă rugăm să vizitați: www.memorialulramnicusarat.ro.

***

Despre IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un organism guvernamental care studiază, documentează și susţine conștientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale și muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă.

Institutul coordonează câteva proiecte unice în ţară în acest domeniu, cum ar fi: șantiere arheologice de descoperire a victimelor Securităţii; Muzeul Memorial Râmnicu Sărat – fosta închisoare pentru deţinuţi politici; singura Universitate internaţională de Vară din România pentru studierea istoriei comunismului; primul manual de istorie a comunismului, Fototeca – cea mai mare bază de date online gratuită cu fotografii din timpul comunismului; primul master academic dedicat studiului istoriei comunismului; arhiva exilului românesc; proiecte mediatice de filme documentare.

IICCMER a devenit în timp un centru prestigios de cercetare la nivel european, prin intermediul căruia România își explorează, conștientizează și asumă trecutul comunist, își clarifică rolul în istoria europeană a secolului XX și promovează valorile democraţiei în societatea modernă.

Mai multe detalii despre activitatea IICCMER sunt disponibile pe www.iiccmer.ro sau pe pagina de Facebook:

https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului

Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)