Arhiva etichetelor: limba română

Horia Bădescu – Temelia limbii române

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.

Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,
în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,

în limba asta numai, dăm temelie lumii,
în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.

Grigore Vieru – În limba ta

În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Alexe Mateevici – Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pânii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

…………………………………

Limba noastră-s vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Bogdan Petriceicu Haşdeu – Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţâţână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blăstem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i Românie
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămo]esc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!