Arhiva etichetelor: Mircea Druc

Un discurs cât o Istorie. Mircea Druc acum 20 de ani în Parlamentul României: „Reunirea! Altă soluţie nu există”

Un discurs de un vizionarism cutremurator. Acesta este discursul pe care Mircea Druc, parlamentar in Parlamentul de la Chisinau, si viitor Prim Ministru, l-a rostit exact acum 20 de ani in fata Parlamentului de la Bucuresti.

Un discurs care merita pus in rama Istoriei Neamului Romanesc si urmat de fiecare data pana la implinirea lui. Acest discurs, acest Ideal, Reintregirea Patriei, Reunirea celor doua state romanesti, trebuie sa fie firul rosu al actiunii celor care, dincolo de mocirla unei clase politice in mare majoritate corupta, de pe ambele maluri ale Prutului, se lupta, vazuti sau nevazuti, pentru ca romanii sa fie din nou impreuna.
Chiar daca discursul a fost tinut in fata unui Parlament al Romanie controlat in mare parte de agenturile rusesti, chiar daca acelasi Parlament acum, peste 20 de ani, nu este fundamental diferit de cel de atunci, discursul lui Mircea Druc, zideste o generatie care se bate si care are toate sansele sa invinga, implinind astfel o nevoie organica a unui Neam care pare ca nu se mai regaseste pe sine. Nevoia de a cinsti lupta si jertfa stramosilor, nevoia de a face dreptate, nevoia de a spune adevarul, nevoia de a construi un viitor in care cele trei milioane de romani de dincolo de Prut sa nu mai fie in bataia vanturilor, ci impreuna cu Tara.
Romanian Global News are onoarea de a publica textul discursului precum si de a difuza inregistrarea audio cu discursul.

„VREM REÎNTREGIREA PATRIEI!”
Alocuţiune – București, noiembrie 1991
„Mircea Druc: Reunirea! Altă soluţie nu există”

Alocuţiunea rostită de Mircea DRUC, deputat în Parlamentul de la Chișinău, din partea Frontului Popular din Moldova, la 28 noiembrie 1991 în sala Parlamentului României din Dealul Mitropoliei în cadrul ședinţei festive, cu participarea deputaţilor și senatorilor, consacrată aniversării a 73 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Onorată asistenţă,
Stimaţi colegi,
Comemorăm, oarecum liberi, ziua de unu decembrie! Dar …
Nu cred că de dragul retrospectivei. Comemorăm pentru a transforma trecutul în prezent. Şi prezentul în viitor. Trecutul nostru, şi tragic, şi glorios, nu e decât o cale istorică spre ziua de astăzi. Iar prezentul nu e altceva decât un scurt popas în drumul nostru spre un viitor necunoscut.
Nu cred că am putea admite la infinit, ca o parte a naţiunii române să constate cu amărăciune, zicând: „Căci vai de cine-şi pierde ţara/ Ca să şi-o ceară de la voi …”. Aşa cum o făcea marele poet al tuturor românilor înstrăinaţi, ardeleanul Octavian Goga, înainte de Marea Unire din 1918.
Nu cred că un român fără de ţară, „purtând blesteme în cerul gurii drept moştenire din părinţi”, ar putea fi oarecum fericit, tot aşteptând o viaţă de om, ca abia la 50 de ani să-i fie permis să treacă Prutul ca să ajungă să-şi vadă capitala ţării.
Nu cred că vorbele mele v-ar face să bănuiţi că aveţi în faţă un „populist”. Melodramatic şi puţin cam exaltat. Nu, nicidecum! Cu toate că vă întreb retoric: – De ce Mircea Druc, feciorul lui Gheorghe şi Ileana, ţărani români dintr-un judeţ din nordul Basarabiei, fiind ales deputat, de către alegători români, într-o circumscripţie pe pământ românesc, nu poate lua cuvântul în parlamentul României, decât aşa, ocazional? Ca acum, la o aniversare, într-o şedinţă festivă.
Nu cred că cineva, fie de la Chişinău, fie de la Bucureşti sau din altă parte ar reuşi să mă convingă că n-ar fi fost cazul să vorbesc aici, acum şi anume aşa. În acest context, unicul reproş, pe care îl admit la adresa mea, e: anticiparea. Da, recunosc: eu cuget şi acţionez ca şi cum reunirea s-ar fi produs deja. Şi mă gândesc la ceea ce avem de făcut mai departe, într-o ţară reîntregită.
Cred însă că adevărul şi libertatea, fără de care ar fi imposibil să ieşim din criză, nu ne pot fi servite pe tavă de cineva din afară. Nici obţinute sub formă de credite nu pot fi. Căci nu există o bancă mondială ce ar da cu împrumut libertate şi adevăr celor captivi. Celor rătăciţi sau induşi în eroare. Adevărul se cere trăit. Iar libertatea cucerită prin luptă. Şi menţinută – cu preţul unei vigilenţe eterne.
Am cedat destul, noi, românii! Explicaţiile şi justificările nu au acum nici un rost. Nu merită prea mare atenţie nici insinuările unor străini ce vor să ne ţină în captivitate, la propriu şi la figurat. Nici frica patologică din oasele românilor nu o putem scoate rapid.
Noi, românii credincioşi, spunem: „Vrem reîntregirea patriei!”. Străinii şi românii timoraţi vehiculează: „Moscova n-o să ne dea gaz şi petrol”. „Occidentul preferă acest status quo”. „La Kiev nici nu vor să audă”. Mai e și Budapesta unde se inventează mereu nişte simetrii. Iar la Chişinău – tactica paşilor mărunţi: unul înainte, doi înapoi. Și, vorba Leonidei Lari, unii se vor „domnitori peste o stână şi trei judeţe”. La Bucureşti elitele mai stau la cumpene: ce câştigă cu ideea naţională fiecare partid sau lider politic în parte? Toate acestea sunt premize false. Uşor de combătut: cu argumente de ordin istoric, economic și geopolitic. Cu silogisme, statistici și fapte. Şi le vom combate mereu. Ori de câte ori vom avea ocazia.
Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: „Reunirea”.
Iată liantul care ne lipseşte. Pornim pe calea reîntregirii patriei. Vom face să dispară o bună parte din actualele animozităţi, care ne macină pe noi, românii de pretutindeni. Vom crea premizele concilierii. Vom mai tempera egocentrismul şi politicianismul din noi.
„Reunirea!”. Altfel, între Ucraina şi România, va apărea o nouă Irlandă de Nord. Un nou Liban. Un nou Cipru. Nu putem admite libanizarea teritoriilor strămoşeşti, răpite odinioară. Vor avea de pierdut nu numai românii. Nu numai Europa de Est. Ci şi occidentalii, atât de nereceptivi la problemele României nedreptăţite.
De aceea consider necesar şi de urgenţă:
1. Astăzi, mâine parlamentul şi guvernul României să ia poziţie faţă de referendumul din Ucraina. Recunoaşterea Statului Ucrainean în devenire e posibilă numai după soluţionarea problemelor legate de consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, adică după retrocedarea teritoriilor româneşti anexate de către imperiul sovietic.
2. Parlamentul României până la finele acestui an să adopte o lege vizând cetăţenia românilor din fostele colonii sovietice, dând curs astfel apelului celor zece organizaţii care formează Alianţa Naţională „16 decembrie”, apel susţinut şi de grupul parlamentar al Frontului Popular din R. Moldova.
Iată de ce, vin cu rugămintea către toţi românii:
– Să răbdăm măcar şase luni fără acte de violenţă şi exhibiţionism;
– Să se facă alegerile necesare respectând legile şi regula, democraţia şi bunul simţ;
– Să spunem clar, cu fermitate: „Vrem reîntregirea ţării!”.
Ştiu, cineva îmi reproşează chiar în clipa aceasta: ” – Suntem un popor dezamăgit, domnule Druc! Ne-am epuizat. Nu mai putem lupta. Am sacrificat destul!”.
Nu! Nu e adevărat! Niciodată, dar niciodată, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Şi mai avem de dat o luptă. Ultima. Și decisivă. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scară naţională. Ca un proces de selecţie naturală. Produsul acestei selecţii vom fi chiar noi, generaţiile de români în viaţă. Şi ne vom împărţi treptat în două seminţii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în faţa răului… Ca şi ciobanul moldovean din balada „Mioriţa”. Pe aceştia îi vom numi români mioritici şi vom încerca să-i recuperăm. Cea de a doua seminţie va fi a românilor încrezători în viitorul naţiunii şi în Dumnezeu. Aceştia nu vor ceda niciodată. Nici chiar în faţa îngerului ceresc, care ar putea veni să-i anunţe că nu mai este loc şi pentru ei în paradis. Aceşti români vor protesta, cerându-şi dreptul, căci urmează calea adevărului.
Numai reuniţi vom reuşi. Pentru început, o altă ieşire din impas nu există. Şi nimeni nu ne poate garanta că vom supravieţui în cea de a treia conflagraţie mondială. De data aceasta o conflagraţie economică și ecologică, care ne va cuprinde încurând.
„Reunirea”. Altă soluţie nu există. Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng, după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină. Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul unirii. „Sindromul amputării” nu va dispărea niciodată.
Eu cred: Reîntregirea patriei se va face, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile. Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească. Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi românii se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună. În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu.
Cred că e timpul să se deprindă o lume toată cu ideea că în curând se vor prezenta în parlamentul Ţării toţi deputaţii, din toate teritoriile strămoşeşti aflate deocamdată sub ocupaţie străină.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: Romanian Global News

Mircea Druc: Unionismul este înnăscut

Prim-ministru al RSS Moldova între anii 1990-1991, reprezentant al generaţiei redeşteptării naţionalismului român în stânga Prutului, apărător fervent al demnităţii naţionale şi al eliberării de tarele sovietice, Mircea Druc a salutat în cadrul unui interviu formarea Platformei Civice Acţiunea 2012, pe care a apreciat-o ca fiind binevenită, mai cu seamă în contextul apropierii datei la care se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.

Cu aceeaşi ocazie, Mircea Druc a semnalat necesitatea (re)cunoaşterii semnificaţiei raptului de la 1812 de către toţi românii, inclusiv de către autorităţile de pe-o parte şi alta a Prutului. Preţuind entuziasmului voluntarilor Acțiunii 2012, Mircea Druc i-a îndemnat pe aceştia să îşi păstreze optimismul şi să nu se îndoiască niciodată de rezultatul demersurilor întreprinse de ei în sensul refacerii unităţii naţionale.

În viziunea sa, Unirea ca reparare, ca revenire la normal, s-a proiectat într-un mod declarat şi decretat, în anul 1918 şi se manifestă astăzi într-un temei construit, „cărămidă cu cărămidă”, pas cu pas, gest cu gest, clipă de clipă. „Faceţi 100 de întreprinderi mixte pe ambele maluri ale Prutului, cu capital mixt, faceţi 10.000 de căsătorii mixte şi nu vorbiţi de unire, dar uniţi-vă, nu vorbiţi de iubire, iubiţi-vă!”, a conchis Druc.

Fostul prim-ministru al RSSM este de părere că dacă Unirea nu mai reprezintă un ideal pentru unii, ea este comodă, chiar şi pentru alogenii din Rep. Moldova – ucraineni, ruşi, evrei – care realizează că nu au nimic de pierdut într-un stat ca România, care aparţine spaţiului Uniunii Europene şi care beneficiază de toate avantajele acestei calităţi. În acelaşi context, Mircea Druc a amintit că Actul Unirii de la 1918 a fost semnat şi de mulţi ruşi, care constituiau elita imperială rămasă în Basarabia şi de ucraineni care doreau încetarea războiului civil de dincolo de Nistru.

În finalul interviului, Mircea Druc a precizat că a rămas unionist nu pentru a răspunde unor interese geopolitice, ci pentru că unionismul este o trăsătură înnăscută. „Ori eşti, ori nu eşti, ori îl simţi, ori nu îl simţi!”, a subliniat acesta.

Sursa: Romanian Global News