Arhiva etichetelor: unire

94 de ani de la Marea Unire şi formarea României Mari

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acțiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârșitul primului război mondial.

Basarabia

În frunte cu Partidul Național Moldovenesc, creat în martie 1917, Basarabia a rezistat tendințelor Ucrainei de a o anexa, în contextul haosului total din Rusia revoluționară. În octombrie 1917, la Chișinău are loc Congresul Ostașilor Moldoveni care proclamă „autonomia teritorială și politică a Basarabiei” și decide crearea Sfatului Țării ca organ reprezentativ. Conducerea sa executivă este încredințată Consiliului Directorilor Generali, în frunte cu Ion Inculeț. La 2 decembrie 1917 se proclamă Republica Democratică Moldovenească, membră a Republicii Federative Ruse.

Pentru a opri anarhia militară din Basarabia, Consiliul Directorilor Generali apelează la guvernul român, care trimite trupe, restabilind ordinea. Ca răspuns, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice întrerupe relațiile diplomatice cu România, sechestrându-i tezaurul. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești, care se alipește României la 27 martie 1918.

Bucovina

După semnarea păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918), Ucraina ridică pretenții asupra Bucovinei. Ca răspuns la manifestul „Către popoarele mele credincioase” al Împăratului austro-ungar Carol I, deputații români din parlamentul de la Viena constituie Consiliul Național Român (CNR).

La inițiativa lui Sextil Pușcariu, la 14 octombrie 1918, se convoacă la Cernăuți o adunare națională, numită „Adunare Constituantă”, care proclamă „unirea Bucovinei integrale” la celelalte provincii românești. Ca organe centrale s-au creat Consiliul Național și un Birou Executiv condus de Iancu Flondor.

Consiliul Național cere guvernului român intervenția militară, care este aprobată la 23 octombrie 1918, pentru a contracara presiunile Ucrainei. La 12 noiembrie 1918, CNR a votat „Legea fundamentală provizorie asupra puterilor Țării Bucovinei”. La 15 noiembrie se convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul locuitorilor germani și polonezi, unirea cu România.

Transilvania

În Transilvania, principalele forțe politice românești erau concentrate în jurul Partidului Național Român (PNR) și al Secțiunii Române a Partidului Social Democrat din Ungaria (PSD-R). La 29 septembrie 1918, prin Declarația de la Oradea, ele anunță hotărârea de autodeterminare și separarea politică de Ungaria.

La 18 octombrie 1918 se constituie Consiliul Național Român Central (CNRC) ca organ politic unic al românilor din Transilvania, alcătuit din 6 membri ai PNR și 6 ai PSD-R. În noiembrie, în întregul teritoriu se formează consilii și gărzi naționale, după modelul CNRC. Acestea preiau de îndată controlul politic și administrativ, asigurând ordinea într-o perioadă tulbure. După nota ultimativă a CNRC adresată guvernului ungar, se desfășoară tratative româno-ungare la Arad în 13-14 noiembrie 1918, care însă nu dau rezultate.

În acest context, la 5 noiembrie 1918, prin manifestul „Către popoarele lumii”, se face cunoscută dorința națiunii române din Transilvania de a se uni cu Vechiul Regat. CNRC mai decide convocarea unei mari adunări plebiscitare care să adopte această hotărâre. La 7 noiembrie se publică textul convocării, Marea Adunarea Națională a Românilor întrunindu-se la 18 noiembrie 1918 la Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918 ea decide în unanimitate unirea cu România.

România Mare (România interbelică, România Întregită)

Termenul „România Mare” („România Întregită”) a intrat în uz după Tratatul de la Versailles din 1920, nu ca un concept iredentist sau expansionist, ci ca o stare de fapt obiectivă, în comparație cu dimensiunile geo-politice anterioare. România dintre cele două războaie mondiale a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2 (în timp ce în prezent extinderea teritorială a României este de 238.391 km2).

Sursa: Romanian Global News

94 de ani de la unirea Bucovinei cu Ţara Mamă, România

La 28 noiembrie 1918 are loc Unirea Bucovinei cu România. La iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie 1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărî soarta ei. Adunarea din 14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea Bucovinei la celelalte provincii româneşti.

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,
Hotărâm:

Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”

Sursa: enciclopediaromaniei.ro

Un an ignorat: 1919

În anii înfăptuirii marii noastre uniri, conducătorii neamului, de la I. I. C. Brătianu la regele Ferdinand, de la I. Nistor la Vasile Goldiş, cu toţii la un loc, s-au mulţumit să-şi facă datoria, prin unirea puterilor tuturor. Într-un cuvânt, au fost pe măsura evenimentelor pe care le-au trăit. Numai că unirea cea mare a românilor, de la 1918, nu s-a încheiat odată ce, aceştia, şi-au exprimat voinţa, prin adunările de la Chişinău (27 martie 1918), Cernăuţi (28 noiembrie 1918), Alba-Iulia (1 decembrie 1918). Pentru ca aceste hotărâri să devină reale a fost nevoie de intervenţia armatei române, de trimiterea de trupe române în provinciile înstrăinate. Fără armata română, solicitată să treacă Prutul, în ianuarie 1918, de guvernul basarabean, decizia unirii de la Chişinău ar fi rămas literă moartă, iar bolşevicii şi-ar fi consolidat, prin crimă şi teroare, prezenţa nefastă între Prut şi Nistru. Fără trimiterea altor trupe române, conduse de generalul Zadic, cerută cu insistenţă de liderii românilor din Bucovina, aceasta ar fi încăput pe mâna Ucrainei, care, cu obrăznicia cunoscută, emitea pretenţii asupra pământului în care zac, întru veşnicie, osemintele lui Ştefan cel Mare.

La fel şi cu Transilvania. S-a decis, la 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia, de către o Mare Adunare Naţională, ca toate provinciile româneşti, stăpânite de Austro-Ungaria, să se unească cu regatul României. Acesta-i însă doar începutul revenirii Ardealului la patria mamă. Conform armistiţiului de la Belgrad (noiembrie 1918), se stabilise o linie de demarcaţie între români şi unguri pe Mureş, al cărui curs despărţea Ardealul în două. Când Vasile Goldiş citea rezoluţia Unirii în faţa a peste o sută de mii de români, armatele germane ale lui Mackensen se retrăgeau prin zonă, iar ungurii erau stăpâni peste aproape tot Ardealul. Pentru ca Transilvania să revină României, aşa cum se cuvenea după dreptatea istoriei şi a lui Dumnezeu, guvernul român va trimite trupe numeroase în Ardeal, iar primul ministru, I. I. C. Brătianu, ca şef al delegaţiei române la Conferinţa Păcii (Paris – Versailles, 1919-1920), va duce o aprigă dispută, cu cei „patru mari”, dar în primul rând cu G. Clemenceau, care nu mai voiau să recunoască drepturile noastre istorice peste munţi.

Anul cheie, crucial, al revenirii Ardealului românesc, patriei, va fi acest an puţin cunoscut şi ignorat, 1919, anul care a statornicit destinul românesc în conştiinţa Europei. În capătul grădinii mele, la Tătărăşeni, se găseşte cimitirul satului, cimitir în care-şi dorm somnul veşnic părinţii, bunicii, fraţi şi prieteni, toţi cei ce s-au izbăvit de chinurile vieţii, şi unde, deseori, mă smeresc întru memoria lor. În cimitir, încă din copilărie, m-a intrigat un mormânt, pe a cărui cruce scrie: Bradu Neculai, erou din aprilie 1919… Nu înţelegeam cum acest bărbat al satului putea fi erou, murind în anul 1919! La şcoală ni se spunea că războiul nostru de reîntregire naţională se încheiase în 1918, odată cu unirea Transilvaniei cu România! La fel de nedumerit eram când bunicul meu, Gheorghe Manole, ne povestea nouă, nepoţilor, despre un război la care a participat, pentru dezrobirea Ardealului, despre cum au eliberat, el şi camarazii săi, Oradea Mare (aşa-i spunea el) şi despre cum au ocupat românii Budapesta, după ce ungurii au fost înfrânţi. Mi-amintesc cât de mult ne încântau, pe noi, copiii, poveştile lui, mai ales că ne arăta că a învăţat şi ceva ungureşte. Apăruseră în mintea mea nedumeriri care se vor clarifica mult mai târziu, după ce am avut posibilitatea să mă informez despre cele petrecute atunci.

Aşadar anul cheie, care va lichida o nedreptate veche, de secole, anul când ne vom răfui cu Ungaria, dându-i o lecţie binemeritată, va fi anul 1919. Armatele române, conduse de generalul Mărdărescu, având ca şef de operaţii la Marele Stat Major pe colonelul Ion Antonescu, atacate fiind, în aprilie 1919, vor dezlănţui ofensiva, provocând armatelor ungare mari înfrângeri. La începutul lunii mai 1919, trupele române ating Tisa, în toată lungimea ei, unde se vor instala temeinic. De altfel, numai opoziţia înverşunată a Conferinţei Păcii îl vor obliga pe primul ministru I. I. C. Brătianu să renunţe la intenţia de a stabili, definitiv, frontiera româno-ungară pe marele afluent al Dunării.

În scopul reocupării Transilvaniei, şeful guvernului bolşevic al Ungariei, Bela Kun, ordonă declanşarea altei ofensive împotriva armatei române, în iulie 1919. Şi de această dată armatele române resping atacul maghiar, preiau iniţiativa, trec Tisa şi înfrâng, sever şi decisiv, armatele ungare. La 3 august 1919, armatele române, biruitoare, pătrund în Budapesta, pe care o vor ocupa până în martie 1920. Aşa s-a încheiat marea noastră luptă pentru Ardeal, prin luptă şi jertfă grea: aproape nouă mii de soldaţi şi ofiţeri români au murit în 1919 pentru Ardealul nostru binecuvântat; între ei, se află şi eroul Bradu Neculai, ce zace în cimitirul satului meu…

Iată de ce pe toate monumentele ridicate după marea izbândă în România Mare sunt trecuţi anii aceştia cruciali: 1916-1919, ani în care, întâlnind chipul aspru şi viguros al destinului, l-am înfruntat bărbăteşte, dând jertfă cutremurătoare. Acestei jertfe nemăsurate trebuie să-i fim recunoscători, să o păstrăm pururi în noi, să-i dăm ascultare şi, de va fi nevoie, să-i urmăm chemarea. Numai în ea stă puterea noastră, numai ea ne poate porunci, şi Dumnezeu, numai această jertfă are voie să ne mustre, numai datorită ei încă mai cred în destinul românesc. Numai pe această jertfă se întemeiază veşnic conştiinţa morală tare a drepturilor noastre, în istorie, şi pe care, de le vom abandona, să fim blestemaţi în veci!

Aşadar, de Ziua Naţională, vă invit, pentru Ardealul nostru binecuvântat, să ne îmbrăcăm sufletele în sărbătoare, iar, pentru Basarabia şi nordul Bucovinei, se cuvine, suntem obligaţi, să purtăm doliu amar.

Sursa: Ziarul Naţiunea

Peste 3.000 de români au scandat la Bucureşti: „Basarabia e România”, „Unirea face puterea”

„Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţii odinioară!”, asta au scandat duminica în Piaţa Victoriei din Bucuresti, cei peste 3.000 de oameni din Romania si Basarabia, participanţi la marşul pentru unire, transmite Romanian Global News.
Participantii la mars, imbrăcaţi în roşu, galben şi albastru, au format un imens tricolor viu in fata cladirii Guvernului Romaniei.

Îmbrăcaţi în costume populare sau în culorile tricolorului, cu toţii au cerut într-un singur glas unirea Basarabiei cu România. Marsul de la Bucuresti a a avut drept scop sa raspunda simbolic marsurilor pentru reunire organizate la Chisinau şi sensibilizarea clasei politice care trebuie sa inteleaga importanta realizarii idealului national al reunirii celor doua state romanesti.
Adunate sub forma unui „Pact pentru Basarabia” revendicările participanţilor vor fi înmânate tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Un sondaj de opinie realizat de catre Centru Roman de Studii si Strategii in iunie 2012 arată că peste 87% dintre români sunt în favoarea reunirii Basarabiei cu Romania.

Marsul a fost organizat de Platforma Civică „Acţiunea 2012″, o platforma care reuneste peste 30 de organizatii neguvernamentale de pe cele doua maluri ale Prutului, şi a avut ca unic mesaj reunirea Basarabiei cu România.

Evenimentul filmat de privesc.eu.

Sursa: Romanian Global News

Personalităţi marcante ale românilor susţin reunirea Basarabiei cu România

Oameni de scenă, personalităţi culturale şi lideri informali din România susţin Marşul pentru Unirea cu Basarabia care va avea loc duminică la Bucureşti, transmite Romanian Global News.

Îndrăgiţii actori Claudiu Bleonţ, Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda, scriitorul Mitoş Micleuşanu, cunoscuţii solişti Bogdan de la El Negro, Cornel de la Vunk, precum şi reprezentantul societăţii civile, Nicuşor Dan, au adresat un îndemn bucureştenilor de a participa la manifestaţia stradală pentru reîntregirea naţională, prin unirea României cu Republica Moldova. „Basarabia e România”, „România este România cu Basarabia”, „Trebuie să fim cât mai uniţi, mai puternici, mai hotărâţi” sunt doar câteva dintre mesajele adresate de către personalităţile marcante oamenilor din întreaga ţară.

Duminică, 21 octombrie, la ora 14:00, intr-un mars simbolic la care vor participa si reprezentanti din Basarabia, dar si din alte zone ale Romaniei, peste 1000 de unionisti vor porni în marş din faţa Guvernului (Piaţa Victoriei) pentru a realiza un tricolor viu şi pentru a înainta clasei politice de la Bucureşti o serie de revendicări pentru unirea cât mai rapidă cu Republica Moldova.

Pe parcursul ultimului an, la Chişinău au ieşit în stradă mii de persoane într-o serie de manifestaţii pentru reunirea României cu Basarabia. Acţiuni similare au avut loc şi la Cahul, Bălţi şi Sibiu. Marşul pentru Unire este organizat de Platforma Civică „Acţiunea 2012″, o coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale din România, Republica Moldova şi diaspora.

Sursa: Romanian Global News