Arhiva etichetelor: Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri – Hora unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmanii din ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere;
Unde-s doi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume,
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare.

Şi să vadă sfântul soare,
Într-o zi de sărbătoare,
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

Vasile Alecsandri – Deşteptarea României

Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemișcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumei deșteptare,
          Ca o lungă salutare
          Cătr-un falnic viitor?

Nu simţiţi inima voastră că tresare și se bate?
Nu simţiţi în peptul vostru un dor sfânt și românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
          Ce pătrunde și răzbate
          Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie!
Ea pășește cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
          Sculaţi toţi cu bărbăţie,
          Ziua vieţei a sosit!

Libertatea-n faţa lumei a aprins un mândru soare,
Ș-acum neamurile toate cătră dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
          Se cerc vesel ca să zboare
          Cătră soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrăţire,
          La obșteasca fericire,
          La obștescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a perit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
          Și la caru-i de trufie
          Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
          Pe câmpia românească
          Cete mândre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Moina, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
          Şi de-acum pe vecinicie
          Cu toţi mânile vă daţi!

Hai, copii de-același sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,
          Pentru-a mamei desrobire
          Viaţa noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui ţară libertatea renviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
          Pentru patria sa moare,
          Nemurire moștenind.