Vasile Şeicaru – Treceţi, batalioane române, Carpaţii

Cântec vechi cu autori încă necunoscuţi

Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că fraţii în veci vor fi fraţi
Un cântec de luptă bătrân ca unirea
Voi, compatrioţi, ascultaţi

Treceţi, batalioane române, Carpaţii
La arme cu frunze şi flori
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi
Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii
Şi-apoi să mergem la război

‘Nainte, ‘nainte spre marea unire
Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul
De-o fi să ne-ngropăm de vii

Cu săbii făcură unirea, ce inimi
Spre Alba cu toţii mergeam
Toţi oamenii ţării semnau întregirea
Voinţa întregului neam

Cu toţii eram regimente române
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Şi-a neamului nostru viteaz
Istoria-ntreagă cu lupte şi jertfe
Trăieşte-n unirea de azi

Dreptatea şi pacea veghează Carpaţii
Şi ţara e frunze şi flori
A noastră-i izbânda, ai noştri sunt fraţii
Trăiască în veci trei culori

Vrem linişte-n ţară şi pace în lume
Dar dac-ar veni vreun blestem
Carpaţii şi fraţii sări-vor ca unul
Urmând comandantul suprem

Treceţi, batalioane române, Carpaţii
La arme cu frunze şi flori
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători

2 răspunsuri la „Vasile Şeicaru – Treceţi, batalioane române, Carpaţii”

  1. E pacat ca nu mai suntem uniti. Traim intr-o tara in care decizia nu mai e in mainile poporului. Bogatii,cei grasi conduc,iar noi trebuie sa suferim.Treziti-va romani! Tara ne-a fost furata.Globalizarea s-a instalat si in Romania.Trebuie sa fim din nou uniti impotriva tradatorilor care vor sa ne fure limba,prin introducerea limbii engleze,principiu al globalizarii, bogatiile minerale sunt date pe ochi frumosi- exemplul Rosiei Montane,unde vor fi locuri de munca sa zicem pentru 8-10 ani dupa care tinerii vor deveni din nou someri.Din toata cantitatea de aur care se va extrage din pamantul patriei statul Roman va beneficia de 10%.Asta este globalizarea,puterea in mainile firmelor multinationale.Tara ne este luata si noi nu facem nimic.Romani,ganditi-va la stramosii vostri care si-au dat viata pentru patrie,ganditi-va la martirii care nu au vrut sa-si dea credinta si dragostea de Dumnezeu si tara in favoarea satanei rosii.Trebuie sa construim o noua clasa politica bazata pe patriotism,munca,credinta,progres.Sper ca romanii se vor unii candva.Dar oare mai este timp?Oare copiii nostri vor mai fi romani si vor mai vorbi limba romana?Asta depinde de noi?Dragi frati,tineti minte Patriotismul,Credinta,Munca si Progresul ne vor ridica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *